41 - Obiecțiile împotriva Providenței
#Capitol #Proniatorul #Providență #Teodicee
Keywords: Providența divină; problema răului; deism; fatalism; existențialism; libertate; Maxim Mărturisitorul
Capitolul 41 · Remete, Dogmatica ortodoxă (2007), p. 207-216 · Todoran–Zăgrean, Teologia Dogmatică (2009), p. 159-165 · Dumnezeu Proniatorul
Cel mai delicat capitol al teologiei
- Obiecțiile împotriva Providenței sunt cele mai grele; argumentarea ei este sinonimă cu argumentarea religiei însăși.
| Obiecție | Răspuns |
|---|---|
| Aristotel: Ființa perfectă nu coboară la imperfecțiuni («nu-și bate capul cu toți») | Omul e înrudit cu Dumnezeu (Ps 8,5; Înț 2,23); grija de făptură nu e înjositoare |
| Fatalismul (gnostici, manihei) | Neagă libertatea și persoana |
| Acțiunea lui Dumnezeu ar anula libertatea (deism, Herbert of Cherbury) | Libertatea însăși e dar al lui Dumnezeu; iubirea nu încalcă libertatea (2 Cor 3,17); relația Creator–făptură e de iubire, nu de putere |
| Disproporția merit–răsplată | Nedreptatea e temporară; dreptățile parțiale sunt semn al Dreptății eterne; omul nu poate trăi fără convingerea ei |
| «Legea junglei» (J. de Maistre; homo homini lupus) | Rezultatul păcatului care a tulburat armonia; nu e veșnică; sfinții au depășit-o |
| Ființele născute cu malformații | Esențial e că sunt persoane, cu demnitate veșnică |
| Catastrofele naturale | Natura a decăzut prin păcat (Simeon Noul Teolog); «întâmplarea» e în mâna lui Dumnezeu |
| Interese contrare ale oamenilor buni | — |
| Existența răului (ateii, existențialiștii) | Răul e real, dar nu final; se măsoară calitativ. E posibil pentru că (1) orice făptură e limitată, iar răul e și lipsă de bine; (2) făpturile raționale sunt libere: misterul răului e misterul libertății |
Răspunsul final al lui Remete
- A nu îngădui posibilitatea răului ar fi însemnat ca Dumnezeu să nu creeze nimic. Dumnezeu a «riscat», ca un părinte care naște un copil ce-l poate înfrunta; «a plâns din veșnicie» pentru aceasta, dar știa că poate birui răul.
- Argumentul cel mai convingător: experiența personală a fiecăruia: nimeni nu trece prin viață fără semne ale Binelui.
- «Dumnezeu a obosit»? Nu Părintele obosește, ci copilul. Grija părintească e ca un aisberg: se vede puțin, dar e imensă.
- Teologul de azi trebuie să trateze iraționalul din lume și să arate puterea Raționalului de a-l birui. Providența deosebește religia de filosofie (demască deismul și budismul panteist).
