81 - Viața veșnică
#Capitol #Judecătorul #Eshatologie
Keywords: viața veșnică; cer nou și pământ nou; epectază; veșnicia iadului; apocatastaza; Grigorie de Nyssa; Maxim Mărturisitorul; Siluan Athonitul; Sinodul V ecumenic; libertate
Capitolul 81 · Remete, Dogmatica ortodoxă (2007), p. 361-368 · Todoran–Zăgrean, Teologia Dogmatică (2009), p. 313-319 · Dumnezeu Judecătorul
Cerul nou și pământul nou
- Sfârșitul lumii nu e nimicire (ar fi eșecul planului creației), ci preschimbare, transfigurare: Ps 101,26-27; 1 Cor 7,31 («chipul lumii acesteia trece»); 2 Pt 3,10-13; Rom 8,21 (creația eliberată «spre libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu»).
- Lumea reînnoită: incoruptibilă, devenită și lume interioară, în armonie organică cu locuitorii; «Dumnezeu va fi totul în toate» (1 Cor 15,28).
Fericirea veșnică
- După Judecata universală, fericirea și nefericirea vor fi trăite extensiv (cu tot trupul, persoana întreagă) și intensiv (cu conștiința veșniciei); grade diferite (In 14,2; 2 Cor 5,10).
- Nu odihnă statică: Dumnezeu e comunicabil prin energii, dar incomunicabil în esență, deci fericirea e o înaintare veșnică în Dumnezeu: epectaza (Sf. Grigorie de Nyssa, după Filip 3,13).
Veșnicia iadului
- Temeiuri: Mt 25,46; Mc 9,44; Apoc 14,11; 20,10; Mt 24,35. Chiril al Alexandriei; Sf. Maxim Mărturisitorul: celor ce au folosit rațiunea existenței contrar firii, Dumnezeu le dă «veșnica existență nefericită» (Ambigua).
- Apocatastaza: Origen, Grigorie de Nyssa, Isaac Sirul; azi H. U. von Balthasar, N. Berdiaev, S. Bulgakov, V. Soloviov, P. Evdokimov (alții, mai prudenți). Condamnată la Sinodul V ecumenic.
| Argument pentru apocatastază | Răspunsul lui Remete |
|---|---|
| Bunătatea lui Dumnezeu (Rom 11,32); drepții n-ar fi fericiți știindu-i pe cei dragi în iad (Berdiaev) | Dumnezeu voiește mântuirea tuturor (1 Tim 2,4), dar păstrează veșnic libertatea: păcătoșii au refuzat definitiv iubirea. Sf. Siluan: sufletul rănit de iubirea Domnului nu mai privește spre pământ |
| Dreptatea: pedeapsă veșnică pentru fapte limitate | Atitudinea morală a omului are o deschidere spre infinit: decizia lui e definitivă (Kierkegaard, «Clipa») |
| Atotputernicia: iadul ar fi un eșec | Iubirea care răspunde refuzului cu iubire veșnică își arată abia atunci strălucirea |
- Misterul iadului veșnic = misterul legăturii dintre iubire și libertate; apocatastaza ar fi o «fericire obligatorie», un panteism subtil; «Dacă apocatastaza există, totul e permis!».
- Pe pământ nu se poate vorbi creștinește de «iadul pentru ceilalți», ci numai de «iadul pentru mine».
- Încheierea: un bătrân athonit — «cu cele două brațe, smerenia și dragostea, mă voi apuca de Dumnezeu… aș vrea mai bine să fiu afară din cer cu Dumnezeu decât în cer fără El».
