76 - Judecata particulară
#Capitol #Judecătorul #Eshatologie #Judecată
Keywords: judecata particulară; vămile văzduhului; înger păzitor; conștiința morală; Maxim Mărturisitorul; Ioan Gură de Aur
Capitolul 76 · Remete, Dogmatica ortodoxă (2007), p. 346-347 · Todoran–Zăgrean, Teologia Dogmatică (2009), p. 296-298 · Dumnezeu Judecătorul
Dumnezeu ca Judecător
- Dumnezeu e Părinte iubitor, dar și Judecător: nu doar ca Cel ce răsplătește, ci ca Adevărul în lumina căruia se vede fiecare, așa cum un tată iubitor e instanța la care se raportează copiii. «A fi judecat» = a te înfățișa cu adevărul tău în fața Adevărului în Persoană.
Judecata particulară
- Starea sufletului după moarte e urmarea directă a sentinței Dreptului Judecător.
- Temeiuri: pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Lc 16); Evr 9,27 («rânduit este oamenilor o dată să moară, iar după aceea judecata»); 2 Cor 5,10. Ioan Gură de Aur (sufletele duse cu «lanțurile păcatelor»); Augustin.
- Judecătorul: Hristos (In 5,22.27), pentru că este Fiul Omului: cunoaște condiția umană din interior.
- Criteriul: asemănarea cu chipul lui Hristos, «haina de nuntă»; nu o socoteală a faptelor, ci o constatare ontologică. Sentința Judecătorului coincide cu cea a propriei conștiințe: de aici dreptatea ei incontestabilă (Maxim Mărturisitorul).
- Participanți: propria conștiință (martorul principal), îngerii (care aduc faptele bune) și diavolii (acuzatorii), admiși ca să recunoască și ei dreptatea sentinței.
«Vămile văzduhului»
- Imagine a evlaviei populare: 24 de vămi după cele 24 de vicii; sufletul dă socoteală la fiecare.
- Nu e dogmă, respinsă de unii Părinți: antropomorfizează realitățile spirituale și face din diavoli judecători. Totuși exprimă, plastic, judecata lui Hristos.
