Keywords: moartea; păcatul strămoșesc; nemurirea sufletului; apocatastaza; Tertulian; Alexander Schmemann; Sinodul V ecumenic

Capitolul 75 · Remete, Dogmatica ortodoxă (2007), p. 343-345 · Todoran–Zăgrean, Teologia Dogmatică (2009), p. 293-296 · Dumnezeu Judecătorul

Concepții despre moarte

Pentru materialiști: fie un fapt îngrozitor de evitat, fie un fenomen natural acceptat cu resemnare (M. Preda: «moartea e un fenomen simplu în natură»). Concepția panteistă: întoarcere în sânul «naturii-mame». Miorița sau «Gorunul» lui Blaga exprimă însă înfrățirea cu natura, nu dorința stingerii conștiinței.
Tertulian: moartea n-ar fi naturală decât dacă omul ar fi fost creat pentru moarte; orice moarte e violentă. Alexander Schmemann: creștinismul «nu este împăcare cu moartea, ci revelarea ei» ca anormală. Argumentul hotărâtor: omul nu se împacă niciodată cu moartea; e o ființă aspirând funciar la viață.

Învățătura creștină

Moartea este urmarea păcatului strămoșesc (Rom 6,23; Rom 5,12); contra pelagienilor, socinienilor și raționaliștilor (omul muritor prin natură).
Sfârșitul vieții pământești și începutul vieții veșnice; prin Hristos, trecere la o viață nouă, întâlnire cu Creatorul.
Ultima limită a lucrării mântuirii: «vine noaptea când nimeni nu poate lucra» (In 9,4); Clement Romanul; Ioan Gură de Aur: «viața de acum e timpul faptelor, după moarte vine judecata».
Sufletul nemuritor își păstrează conștiința, gândirea, voința: sufletele drepților devin mai vii și luminoase; ale celor răi, «coji existențiale», cu conștiința vinovăției.

Concepție	Susținători	Critica
Somnul sufletelor până la Judecată	Vigilantius (antic)	Sufletul e conștient
Moartea sufletelor și învierea doar a drepților	Culte protestante și neoprotestante	Nemurirea e dar al lui Dumnezeu
Apocatastaza: purificare continuă după moarte, până la mântuirea tuturor, chiar a diavolilor	Origen; unii teologi moderni (P. Evdokimov)	Condamnată la Sinodul V ecumenic (553)

Navigare: ← cap. 74 · index · cap. 76 →