37 - Crearea omului
#Capitol #Creatorul #Antropologie #Creație
Keywords: crearea omului; chipul lui Dumnezeu; suflet; trup; dihotomism; monogenism; nemurirea sufletului; creaționismul sufletelor; traducianism; preexistențianism; Ioan Damaschin; Origen
Capitolul 37 · Remete, Dogmatica ortodoxă (2007), p. 184-192 · Todoran–Zăgrean, Teologia Dogmatică (2009), p. 130-143 · Dumnezeu Creatorul
Crearea omului
- Lumea a fost creată prin cuvânt; omul, printr-un act direct, personal și intim: «Să facem om după chipul și asemănarea Noastră» (Fac 1,26); «a suflat în fața lui suflare de viață» (Fac 2,7).
- Unii Părinți (Vasile, Grigorie de Nyssa): omul e făcut după chipul Fiului, al lui Hristos cel ce avea să vină.
- «Microcosmos»; Părinții spun mai propriu macrocosmos. Creat la urmă, ca încununare.
- Scopul: față de Dumnezeu (să-L cunoască, să-L iubească, să se împărtășească de viața Lui); față de lume (să o umanizeze ca preot și mijlocitor); față de sine (desăvârșirea până la asemănarea cu Dumnezeu).
Natura omului
- Dihotomism: trup material și suflet spiritual. Trihotomismul (trup–suflet–duh, după 1 Tes 5,23) aparține platonicilor, spiritiștilor, teozofilor și antropozofilor; «suflet» și «duh» sunt doar nume ale aceleiași realități.
- Monogenism: tot neamul omenesc din Adam și Eva; temei al universalității păcatului strămoșesc și a mântuirii și al respingerii rasismului.
Sufletul
- Creat de Dumnezeu, substanță vie, nematerială, nemuritoare; prin el omul e Cineva, nu ceva. Putem descrie doar manifestările, nu esența.
- Note: superior trupului (Ecl 12,7); nematerial și nemuritor; înzestrat cu rațiune (Atanasie), simțire, voință liberă (dar din libertatea lui Dumnezeu). Definiția Sf. Ioan Damaschin (Dogmatica II,12): substanță vie, simplă, necorporală, nemuritoare, rațională, liberă, care dă corpului viață.
Trupul
- Nu «închisoare» a sufletului (platonici, unii protestanți), ci componentă esențială a persoanei: «rațiune plasticizată», «materie subiectivizată» (Stăniloae); prin trup omul își exercită libertatea asupra lumii.
Nemurirea sufletului: argumente
| Argument | Conținut |
|---|---|
| Ontologic | Sufletul e simplu, necompus, deci nu se descompune (Platon, Phaidon, dar pentru creștini nemurirea e de la Dumnezeu) |
| Teleologic | Setea de adevăr, desăvârșire și fericire nu se împlinește aici |
| Moral | Dreptatea deplină cere o viață dincolo |
| Istoric | Credința universală (cultul morților); Aristotel |
| Teologic | Dumnezeu voiește permanent ca sufletele să fie nemuritoare; nemurirea e relație veșnică cu Dumnezeu. Celelalte argumente au putere doar prin acesta |
- Unii protestanți (R. Otto, P. Althaus) și unele culte neagă nemurirea (sufletele păcătoșilor ar pieri). Mt 22,32; Iustin: sufletul trăiește «pentru că se împărtășește de viață»; Atenagora; Maxim.
- Todoran–Zăgrean: argumentele nemuririi redactate de Pr. Ioan I. Ică (p. 136-141).
Originea sufletelor noi
| Teorie | Susținători | Aprecierea Bisericii |
|---|---|---|
| Preexistențianism | Origen | Apropiată de reîncarnare; condamnată la Sinodul V ecumenic |
| Traducianism (tradux, «răsad») | — | Sufletul e indivizibil și nu «naște»; părinții ar transmite și păcatele personale |
| Creaționism | Mulți Părinți | Cea mai răspândită: Dumnezeu creează fiecare suflet la zămislire (Ps 32,15; Zah 12,1; Evr 12,9); nu explică însă transmiterea păcatului strămoșesc, de aceea unii adaugă o participare umană |
- Originea sufletului rămâne un mister, care subliniază demnitatea persoanei.
