16 - Revelația naturală
#Capitol #Revelația #Revelație
Keywords: Revelația naturală; rațiunile lucrurilor; chipul lui Dumnezeu; paternitate și filiație; panteism; deism
Capitolul 16 · Remete, Dogmatica ortodoxă (2007), p. 94-96 · Todoran–Zăgrean, Teologia Dogmatică (2009), p. 55-58 · Revelația divină
Definiție
- Descoperirea lui Dumnezeu prin universul material, pătruns de legi și de ordine rațională; experierea raționalității lumii ca reflex al unei Rațiuni absolute personale.
- Temeiuri: Ps 18,1 («Cerurile spun slava lui Dumnezeu») și Rom 1,19-20 (însușirile nevăzute ale lui Dumnezeu se văd din făpturi).
Cum se impune omului
- Două realități: rațiunea proprie și raționalitatea lumii, pe care omul nu le-a creat. Lumea are rost, dar nu are conștiință; omul este conștiința lumii.
- Conformitatea dintre rațiunea umană și raționalitatea lumii trimite la o Rațiune și Conștiință supremă («ca o carte fără autor» n-ar fi posibilă). Actul creator nu e doar rațional, ci energie divină susținătoare.
Treptele Revelației naturale (Remete)
- Raționalitatea existențelor nepersonale.
- Raționalitatea persoanei umane ca imago Dei: «Revelația naturală deplină este persoana umană».
- Paternitatea și filiația umană, chip al Paternității și Filiației divine: cea mai limpede revelare «naturală», fiindcă nu poate fi redusă la legi ale materiei.
Caracter și limită
- Revelația naturală este «naturală în chip supranatural»: raționalitatea lumii e un dat, inițiativa îi aparține lui Dumnezeu.
- Singură, este insuficientă: arată o forță supranaturală, dar nu caracterul personal al lui Dumnezeu; rămânând la ea, se poate cădea în panteism sau deism.
- Todoran–Zăgrean vorbesc aici și despre revelația primordială (a primilor oameni), din care s-au păstrat fragmente în religiile păgâne.