Keywords: Sfânta Scriptură; inspirația Scripturii; canonul biblic; Sfânta Tradiție; Irineu de Lyon; Fericitul Augustin; sola Scriptura

Capitolul 19 · Remete, Dogmatica ortodoxă (2007), p. 101-103 · Todoran–Zăgrean, Teologia Dogmatică (2009), p. 59-60 · Revelația divină

Definiție

Colecția cărților Vechiului și Noului Testament, scrise sub inspirația Duhului Sfânt de autori sacri, spre mântuire: «Cartea cărților», «Cuvântul lui Dumnezeu».
Cuvântul ei are un aspect fix (dat o dată pentru totdeauna) și unul dinamic (contemporan fiecărei generații); înțelesul deplin se vede doar în Tradiție și în Biserică.

Conținut

VT: 39 de cărți canonice și 13 necanonice (bune de citit); NT: 27 de cărți, toate canonice.
Legea veche era «pedagog spre Hristos», dar conține Revelație adevărată (Mt 5,17; Rom 7,12). Augustin: «Novum in Vetere latet, Vetus in Novo patet».

2 Tim 3,16: «Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu». Acțiunea directă a lui Dumnezeu care luminează mintea autorului și îl ferește de greșeli.
Inspirație de idei, nu verbală: dictarea cuvânt cu cuvânt (Teofil al Antiohiei, Ipolit, Iustin) nu explică diversitatea stilurilor; autorul își păstrează cugetarea, voința și stilul.

Pasajele au adesea mai multe sensuri, ceea ce cere o normă: înțelegerea Bisericii, «stâlpul și temelia adevărului» (1 Tim 3,15). Sf. Irineu: «unde e Biserica, acolo e și Duhul lui Dumnezeu».
Fiecare credincios are dreptul și datoria să citească Scriptura, dar interpretarea oficială aparține Bisericii (2 Pt 3,16; famenul etiopian: «Cum aș putea înțelege dacă nu mă va călăuzi cineva?»).
Condițiile interpretului autorizat: cunoașterea Scripturii, a Tradiției și a învățăturii Bisericii, cultură teologică atestată, viață morală și fidelitate față de Biserică.
La protestanți: «quot capita, tot sensus» (câte capete, atâtea sensuri).

Navigare: ← cap. 18 · index · cap. 20 →