31 - Însușirile, distincțiile și antinomiile trinitare
Keywords: Sfânta Treime; proprietățile personale; predicatele Persoanelor; antinomie; Ioan Damaschin; Nicolaus Cusanus
Capitolul 31 · Remete, Dogmatica ortodoxă (2007), p. 158-159 · Todoran–Zăgrean, Teologia Dogmatică (2009), p. 100-103 · Dumnezeu întreit în Persoane
Însușiri și distincții
- Persoanele sunt reale, nu manifestări sau trei centre care își împart esența; se deosebesc personal, nu ființial; sunt egale, fără subordonare.
| Proprietăți (interne, ad intra) | Predicate (externe, ad extra) | |
|---|---|---|
| Tatăl | Nenăscut; naște pe Fiul și purcede pe Duhul | Creatorul, Proniatorul |
| Fiul | Născut din veci din Tatăl | Mântuitorul |
| Duhul Sfânt | Purces din veci din Tatăl | Sfințitorul, Desăvârșitorul |
| Valoare | Deosebesc real Persoanele | Le deosebesc doar impropriu: în orice lucrare externă lucrează toate trei (1 Cor 12,6) |
Antinomiile trinitare
- Antinomie în teologie = realitate paradoxală care cuprinde două adevăruri valabile. Sfânta Treime este «Realitatea antinomică supremă». Damaschin: focul și lumina există deodată; Nicolaus Cusanus: coincidentia oppositorum, docta ignorantia.
- În fiecare Persoană este întreaga ființă divină, fără ca ființa să se împartă.
- Fiul Se naște și Duhul purcede veșnic din Tatăl, dar Tatăl nu are întâietate de existență.
- Proprietățile disting Persoanele fără a acorda prioritate vreuneia.
- Antinomiile sunt obstacole pentru logica umană, nu contradicții reale: dogma e supralogică, nu ilogică. Exprimarea antinomică este un specific al teologiei ortodoxe.
