Keywords: păcatul strămoșesc; Adam și Eva; pelagianism; Fericitul Augustin; Imaculata Concepție; sinodul de la Cartagina (418); chip și asemănare

Capitolul 39 · Remete, Dogmatica ortodoxă (2007), p. 196-204 · Todoran–Zăgrean, Teologia Dogmatică (2009), p. 147-157 · Dumnezeu Creatorul

Noțiune

Păcatul strămoșesc = atât fapta personală și istorică a lui Adam și a Evei, cât și starea de păcătoșenie a firii umane cu care se naște fiecare om.
Încercarea era necesară: omul, creatură limitată, putea crește în bine doar prin exercitarea libertății (Sir 34,10; Damaschin; Grigorie Teologul: porunca dată «ca materie voinței libere»).
Faptă istorică reală, nu mit sau alegorie. Raiul era deodată ceresc (plin de prezența lui Dumnezeu) și pământesc (între Tigru și Eufrat). Pomii erau reali, puterea lor venea din poruncă; șarpele este diavolul (Înț 2,24).

Esența

Neascultare, neîncredere și nerecunoștință, din mândrie (Sir 10,13). «Cunoașterea binelui și a răului» nu e îmbogățire, ci întunecare.
Aspect material: pierderea desăvârșirii, a comuniunii cu Dumnezeu și a harului, alterarea chipului. Aspect formal: vina (păcat habitual, moștenit; distinct de păcatul actual, personal).

Negată de manihei și priscilieni (firea rea de la început), origeniști (păcat în preexistență), pelagieni, socinieni, raționaliști (Adam, doar un exemplu rău).
Temeiuri: Ps 50,6 («în fărădelegi m-am zămislit»); Iov 14,4; Rom 5,12; Iustin, Irineu, Ciprian, Tertulian; sinodul de la Cartagina (418).
Excepția: numai Hristos. Maica Domnului s-a născut cu păcatul strămoșesc, curățit la zămislirea Mântuitorului; Ortodoxia respinge dogma catolică a Imaculatei Concepții (1854).

Teorie	Autori	Critica
Imputarea externă	A. Pighius, A. Catharinus	Păcatul e stare reală, nu doar imputare
Omul universal	Fericitul Augustin (pe baza Rom 5,12, in quo omnes peccaverunt)	Voința nu poate exista înaintea persoanei
Păcat al naturii	Bernard de Clairvaux	Firea comună nu implică responsabilitate morală comună
Aligațiunea (legătură obligatorie a voințelor)	—	Construcție arbitrară

Sufletul: rațiunea întunecată (până la negarea lui Dumnezeu și a sensului — existențialismul), simțirea răcită (egoism sau dispreț de sine), voința slăbită: «nu binele pe care-l voiesc îl fac» (Rom 7,19).
Trupul: moartea, suferința, bolile.
Cosmosul: alterat fizic și moral; omul îl vede ca teritoriu de cucerit.

Confesiune	Învățătura	Critica ortodoxă
Romano-catolică	Doar pierderea harului supraadăugat: vină juridică și pedeapsă, firea rămâne neatinsă	Firea a fost cu adevărat rănită
Protestantă	Distrugerea totală a chipului lui Dumnezeu	Chipul e întunecat, nu distrus (Fac 9,6); libertatea rămâne (Fac 4,7; Deut 30,19); există revelație naturală și fapte bune ale păgânilor
Ortodoxă	Chipul slăbit și întunecat, nu nimicit; firea bolnavă, capabilă de vindecare	—

Navigare: ← cap. 38 · index · cap. 40 →