Keywords: unirea ipostatică; comunicarea însușirilor; Theotokos; două voințe; perihoreză; îndumnezeire; Ioan Damaschin; Maxim Mărturisitorul

Capitolul 46 · Remete, Dogmatica ortodoxă (2007), p. 227-229 · Todoran–Zăgrean, Teologia Dogmatică (2009), p. 179-184 · Dumnezeu Mântuitorul

Unirea ipostatică

Firile divină și umană sunt reale și unite într-o singură Persoană (ipostas): fiind Dumnezeu, Hristos are putere absolută; fiind om, poate mântui omenirea dinăuntrul ei.
Dogmă formulată la Sinoadele III, IV, V și VI ecumenice.
Unirea se face prin perihoreză (întrepătrundere); firea umană nu are persoană proprie, ci e însușită de Persoana divină, care devine subiectul ei (enipostaziere).
Toată firea umană s-a unit cu toată firea divină, dar nu s-a întrupat întreaga Treime; Întruparea n-a schimbat firea divină, ci doar a desăvârșit-o pe cea umană.
Temeiuri: In 1,14 («Cuvântul S-a făcut trup»); Gal 4,4. Damaschin: «același ipostas al Cuvântului este ipostasul celor două firi».

Urmările dogmatice

Comunicarea însușirilor (communicatio idiomatum): cele omenești se spun despre Dumnezeu și cele dumnezeiești despre om, fără ca firile să se schimbe (In 3,13).
Îndumnezeirea firii umane și lipsa de păcat: firea umană e ridicată până la asemănarea cu Dumnezeu, fără să devină divină; voința umană nu e desființată (Lc 2,52).
O singură închinare: cinstim Persoana, deci și umanitatea ei (In 5,23; Filip 2,10).
Fecioara Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu: a născut nu o fire, ci o Persoană, cea divină (Lc 1,35; Damaschin).
Două voințe și două lucrări: lucrări teandrice (divino-umane). Damaschin (după Maxim Mărturisitorul): «nu făcea omenește cele omenești… nici dumnezeiește cele dumnezeiești».

Navigare: ← cap. 45 · index · cap. 47 →