Keywords: Spovedania; pocăința; canon (epitimie); Didahia; Nectarie al Constantinopolului; Ioan Gură de Aur

Capitolul 69 · Remete, Dogmatica ortodoxă (2007), p. 316-318 · Todoran–Zăgrean, Teologia Dogmatică (2009), p. 278-281 · Dumnezeu Sfințitorul

Definiție

Taina Pocăinței (Mărturisirii): credincioșii care își mărturisesc păcatele în fața preotului duhovnic primesc iertarea.

Instituire

Făgăduită: Mt 18,18 («oricâte veți lega pe pământ…»); instituită după Înviere: In 20,22-23 («Luați Duh Sfânt; cărora le veți ierta păcatele, le vor fi iertate…»).
Mărturii: Didahia (să-ți mărturisești păcatele în Biserică înainte de frângerea pâinii); Ignatie Teoforul; Ciprian (exomologesis la orice preot); Origen (preotul, medic sufletesc); Ioan Gură de Aur: preoții au o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici îngerilor (Despre preoție III,5).

În epoca apostolică, particulară și publică; la sfârșitul sec. IV, patriarhul Nectarie al Constantinopolului desființează mărturisirea publică (forma nu ține de esența Tainei).
Formula: «Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos… să te ierte… iar eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert și te dezleg…».
Condiții: mărturisire sinceră și completă, cu căință; hotărârea de îndreptare; credința în iertare; împlinirea canonului (epitimiei).
Momente: căința, hotărârea, rugăciunile, mărturisirea, dezlegarea, canonul.
Efect: iertarea (Lc 19,9; 1 In 1,9) și restabilirea comuniunii cu Dumnezeu, cu semenii și cu toată existența.

Romano-catolicii: canonul ca pedeapsă pentru satisfacerea dreptății divine (pedepse temporale); spovedania «auriculară» în confesional, care separă penitentul de preot și restrânge comuniunea.
Protestanții: unii luterani o păstrează formal; ceilalți o socotesc simplă căință, fără har și fără preot.
Obiecția «preotul păcătos nu poate ierta păcatele altora»: validitatea nu depinde de vrednicia săvârșitorului; Dumnezeu dezleagă, preotul e instrumentul Lui.

Navigare: ← cap. 68 · index · cap. 70 →