Keywords: icoană; Sinodul VII ecumenic; Ioan Damaschin; iconoclasm; chenoză; idol; statui

Capitolul 61 · Remete, Dogmatica ortodoxă (2007), p. 283-285 · Todoran–Zăgrean, Teologia Dogmatică (2009), p. 234-236 · Dumnezeu Sfințitorul

Definiție

Icoanele: reprezentări sensibile ale lui Hristos, ale Maicii Domnului, ale îngerilor și sfinților. Nu contrazic porunca a doua a Decalogului, pentru că înfățișează persoane reale, istorice; nu se cinstește materia, ci persoana zugrăvită.
«Fereastră spre absolut», «Biblia celor neștiutori de carte».

Idolul și icoana

Idolul: realitate închisă în sine, închipuire, care concentrează forțele imanente ale naturii; interzis în VT (Deut 5,8). Icoana trimite dincolo de sine, spre transcendent.

Chipul lui Dumnezeu din om: legătura permanentă între chip și Prototip, culminând în Hristos.
Eshatologic: icoana arată nu ce este, ci ce va fi: «cerul nou și pământul nou»; toate sunt spiritualizate.
Întruparea (temeiul principal). Sf. Ioan Damaschin: «Nu mă închin materiei, ci Creatorului materiei, care S-a făcut materie pentru mine»; «când Cel nevăzut S-a făcut văzut în trup, atunci zugrăvește-L». Întreaga taină a icoanei stă în taina chenozei: a respinge icoana înseamnă a nega că Fiul S-a «circumscris» prin Întrupare. Icoana e rodul unei experiențe, nu al imaginației.

Icoanele se pun în biserici ca și Sfânta Cruce; li se dă cinstire (proskynesis), nu adorare (latreia), care se cuvine numai lui Dumnezeu; «cinstea dată chipului trece la prototip» (Sf. Vasile).

Confesiune	Poziție
Romano-catolică	Admite și statuile. Ortodoxia nu: statuia are trei dimensiuni, e materie închisă în sine; icoana are două, iar a treia este deschiderea spirituală
Protestantă	Respinge total icoanele: dispreț față de materie, neîncredere că materia poate purta harul

Navigare: ← cap. 60 · index · cap. 62 →