60 - Cinstirea sfintelor moaște
#Capitol #Sfințitorul #Sfinți #Cult
Keywords: moaște; îndumnezeire; Martiriul lui Policarp; Sinodul VII ecumenic; Nicolae Cabasila; Irineu de Lyon; Grigorie Palama
Capitolul 60 · Remete, Dogmatica ortodoxă (2007), p. 280-282 · Todoran–Zăgrean, Teologia Dogmatică (2009), p. 234 · Dumnezeu Sfințitorul
Definiție
- Moaștele: rămășițele trupești ale sfinților, păstrate nestricate, și obiectele rămase de la ei (relicve); adesea făcătoare de minuni.
- Cinstirea lor e atestată din sec. II: Martiriul lui Policarp (156): «am strâns osemintele lui ca pe un odor mai scump decât aurul». Sinodul VII ecumenic îi anatematizează pe cei ce nu le cinstesc.
Temeiul dogmatic
- Legătura care rămâne între sufletul sfântului și trupul lui, «templu al Duhului Sfânt», pătruns de același har; nestricăciunea e urmarea (nu necesară) a înduhovnicirii trupului din timpul vieții (S. Bulgakov).
- Patru temeiuri:
- lucrarea energiilor necreate asupra omului (Grigorie Palama: sfinții primesc «lucrarea dumnezeiască, însuși Duhul Sfânt»);
- legătura reală între har și firea umană;
- trupul înviat al lui Hristos, izvor al înduhovnicirii întregii firi;
- lucrarea sfințitoare a Tainelor, mai ales a Euharistiei: Sf. Irineu (cum ar fi incapabil de viață trupul hrănit cu Trupul lui Hristos?); Nicolae Cabasila: «cum ar gusta moartea mădularele legate de inima Celui ce nu moare?»
- Augustin: «Cine nu e duhovnicesc în trup devine trupesc până în duh».
Deosebirea confesională
- Protestanții: cinstirea moaștelor este idolatrie; consecință a disprețului față de trup și a credinței că omul rămâne păcătos, incapabil de sfințire.
- Biserica nu le cinstește ca obiecte cu puteri magice, ci pentru legătura lor cu sfântul și cu Dumnezeu. Fără o astfel de legătură nici învierea de la Judecată n-ar putea fi înțeleasă.
