Keywords: Maslul; Iacov 5,14; untdelemn; extrema unctio; Conciliul II Vatican

Capitolul 73 · Remete, Dogmatica ortodoxă (2007), p. 333-334 · Todoran–Zăgrean, Teologia Dogmatică (2009), p. 286-289 · Dumnezeu Sfințitorul

Definiție

Taina în care, prin rugăciunea preoților și ungerea cu untdelemn sfințit, se împărtășește vindecarea trupească și sufletească și iertarea păcatelor.

Instituire

Nu avem un text al instituirii explicite, dar Apostolii «ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i făceau sănătoși» (Mc 6,13).
Textul fundamental: Iac 5,14-15 («Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii… ungându-l cu untdelemn… și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav… și de va fi făcut păcate se vor ierta lui»). Irineu, Origen, Vasile, Ioan Gură de Aur.

Materia: untdelemnul, sfințit la începutul slujbei. Formula: «Părinte Sfinte, doctorul sufletelor și al trupurilor…», la șapte ungeri.
Săvârșitori: cel puțin doi preoți (tradițional șapte), pentru că e Taina vindecării prin comuniunea iubitoare a Bisericii.
Primitori: orice creștin suferind, în particular sau în Maslul de obște.
Efecte: vindecarea sufletească (și trupească) și iertarea păcatelor, fără a înlocui Spovedania.

Romano-catolicii: în trecut numai muribunzilor, «ultima ungere» (extrema unctio); după Vatican II (Remete: 1965; ritual reformat în 1972) — tuturor bolnavilor. Ortodoxia: scopul e vindecarea, nu pregătirea de moarte.
Protestanții: doar ungere simbolică sau vindecare miraculoasă/medicinală. Răspuns: atunci n-ar fi nevoie de preoți și n-ar fi legată de iertarea păcatelor.

Navigare: ← cap. 72 · index · cap. 74 →