Keywords: Duhul Sfânt; Cincizecimea; Biserica; Paul Evdokimov; pnevmatomahi; Ioan I. Ică

Capitolul 54 · Remete, Dogmatica ortodoxă (2007), p. 259-260 · Todoran–Zăgrean, Teologia Dogmatică (2009), p. 209-213 · Dumnezeu Sfințitorul

Persoana Duhului Sfânt

Dumnezeirea Lui, negată de pnevmatomahi (sec. IV), a fost mărturisită la Sinodul II ecumenic (art. 8 al Crezului); azi o neagă doar unitarienii.
A treia Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat, deoființă cu Tatăl și cu Fiul; Își are existența din Tatăl prin purcedere (taină veșnică).
Prin apropriere I se atribuie puterea sfințitoare, dătătoare de viață și unificatoare. E prezent permanent în Biserică: «Cincizecime permanentă».

Hristos și Duhul Sfânt în iconomia mântuirii

Întruparea, moartea, Învierea și Înălțarea sunt continuate de a cincea lucrare: Pogorârea Duhului Sfânt, care prelungește mântuirea lui Hristos prin sfințirea lumii.
După Înălțare, legătura cu Hristos cel înviat se face prin «Duhul Fiului» (Gal 4,6), prezent în Biserică, trupul tainic al lui Hristos. «Vă este de folos să Mă duc Eu… Duhul Adevărului vă va călăuzi la tot adevărul» (In 16,7.13).
Duhul Sfânt nu-L înlocuiește pe Hristos, ci Îl face prezent altfel: supra-istoric, mai puțin vizibil, dar mai eficient și mai organic; viața în Hristos este totuna cu viața în Duhul.
Paul Evdokimov: «Cincizecimea restituie lumii prezența interiorizată a lui Hristos». Tot prin Duhul e posibilă prezența euharistică în multe locuri deodată.
Todoran–Zăgrean: secțiunea «Relația dintre Hristos și Duhul Sfânt în iconomia mântuirii» e redactată de Pr. Ioan I. Ică (p. 210-213).

Navigare: ← cap. 53 · index · cap. 55 →